28 martie 2023 Comentarii

Trăiți primavara 😊

Oana Grecu

Pentru noi, oamenii, primăvara a devenit un anotimp, un cuvânt, o definiție. Pentru natură, însă, primăvara este viață. Plantele recunosc primăvara și o așteaptă mereu pregătite, mereu gata să renască. Noi, oamenii, am uitat să facem asta. Din fericire, florile ne-o amintesc, frumos și elegant, cu fiecare ghiocel, cu fiecare zambilă, cu fiecare frezie sau fiecare lalea.

Trăiți primăvara! Învățați de la natură să vă dăruiți primăverii, să deveniți oameni noi, vii, plini de speranță, încredere, dragoste și bucurie. Învățați de la natură să aduceți zâmbete, să vă deschideți pentru ca ceilalți să se bucure de frumusețea voastră. Învățați de la natură să dăruiți pur și simplu, fără motiv, fără să așteptați ceva în schimb. Învățați de la natură că nimic nu e mai important decât să-ți împlinești scopul pentru care ai venit în lume.

Și pentru că primăvară vine cu multe activități noi am fost pregătiți având deja experiență anilor trecuți! În solarul de legume anul acesta testăm pământul nesapăt, am semănat direct în compost așa că tare suntem curioși cum va fi recolta, promit să împărtășesc cu voi rezultatele!

Am început să tăiem zmeură deoarece tăierea regulată a plantațiilor de zmeură reprezintă un moment important în îngrijirea acestora iar astfel cultură de zmeură ne va rasplăti cu recoltă bogată 😊. De regulă, curățarea de primăvară a tufelor de zmeură are loc la sfârșit de martie- aprilie, depinde de condițiile meteorologice. Se taie toți lăstarii uscați, degerați, deteriorați și slab dezvoltați. Acest lucru stimulează mugurii, din care apoi se formează lăstarii roditori.

Dar până la roade să avem spor la treaba cu toții!

Facebook Comments Box